DESPRE
Un nume cu tradiție în spatele unui proiect rezidențial
Divizia imobiliară a Grupului Scandia
UN PROIECT SCANDIA DEVELOPMENT
TRADIȚIE ȘI SOLIDITATE
Mestecenilor Residence este construit de Scandia Română Development, divizia imobiliară a Grupului Scandia, una dintre cele mai solide și respectate companii românești, cu o istorie îndelungată pe piața locală.
De generații, numele Scandia a fost sinonim cu seriozitate, calitate și consecvență. Grupul contribuie de multă vreme la dezvoltarea industriei alimentare românești, reunind astăzi mai multe fabrici și o echipă numeroasă de angajați, cu afaceri solide la nivel național. Este genul de business care nu s-a construit peste noapte, ci prin ani de muncă, investiții atent gândite și respect pentru oamenii cu care lucrează.
PRIMUL PROIECT REZIDENȚIAL
Această filozofie stă și la baza Mestecenilor Residence, primul proiect rezidențial al grupului Scandia, printr-o intrare firească pe piața imobiliară din Sibiu, oraș pe care compania îl cunoaște și în care are deja rădăcini puternice.
Pentru concepția arhitecturală a ansamblului, Scandia Română Development colaborează cu biroul de arhitectură K-Box Construction Design, aducând expertiză tehnică alături de viziunea unui investitor pe termen lung.

VIZIUNEA NOASTRĂ
„Mestecenilor Residence reprezintă răspunsul nostru la cererea locală, semnificativ mai mare decât oferta. Mizăm pe un concept accesibil într-o locație cheie, precum și pe potențialul orașului Sibiu, un centru cultural și turistic cu o piață a muncii dinamică și una din cele mai bune infrastructuri din România”
Andrei Ursulescu, CEO Scandia Română Development
SOLICITĂ O OFERTĂ









